duminică, 14 februarie 2010

Clopote


clopote de nuntă bat
şi sfântul valentin stă beat
căzut sub masa mă-ntelegi
bolborosind doar versuri seci
despre amor

e ziua lui şi e român
golit-a sticle-ntregi de vin
e după chef tu mă-nţelegi
bolboroseşte versuri seci
despre amor


luni, 8 februarie 2010

Surd


liniştea profundă e atât de obositoare
încât uit adesea de mine în gară
fără sunete lumea e mult mai mică
iar gara compensează uneori această măsură
prin potenţialul destinaţiilor îndepărtate

cineva dă din cap în ritmul unei melodii
ochii i se limpezesc şi faţa i se luminează
nu vede însă chipul meu dezamăgit
de faptul că fiinţa mea nu poate vibra
la fundalul sonor al vieţii


joi, 4 februarie 2010


am auzit foarte des
în ultima vreme spunându-se
că bărbaţii sunt nişte porci
şi foarte misogini

ba s-avem iertare
nu suntem porci
şi misogini doar pe ici pe colo
căci altfel nu ne-aţi mai iubi


miercuri, 3 februarie 2010

Bătrâneţe


e şi greu şi uşor totodată
ca în tinereţe
să te gândeşti cum o fi
să fii bătrân

e greu pentru că
nu ai încă o vârstă înaintată
şi viaţa nu e colorată la fel
poate e sepia poate alb-negru

e uşor pentru că
nu ai încă o vârstă înaintată
şi uşurinţa tinereţii
nu poate fi înlocuită de nimic



Asculta mai multe audio Muzica

marți, 2 februarie 2010

Flori de iarnă


aţi văzut ceva mai bizar
decât florile iarna
şi nu vorbesc despre cele
făcute de ger pe geamuri

vorbesc de florile naturale
parfumate, colorate
ce impresionează retina
şi îţi dau o stare de relaxare

o ramură de vişin înflorită
îmi e musafiră în toate visele
de vreo săptămână încoace
şi mi se pare foarte bizar

luni, 1 februarie 2010

Rădăcini


în viaţă e vorba de rădăcini
pe care poate nu le cunoşti
sau ştii de ele
dar ai pierdut contactul cu ele

oamenii tind să urmeze alţi oameni
folosesc aceleaşi cărări
făcând ca rădăcinile lor
considerând însă că-s originali

probabil că puţine sunt descoperite
din multele nedescoperite
însă înaintăm greu din cauza rădăcinilor
sau mai bine zis fiindcă uităm de ele


Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 29 ianuarie 2010

Soare


când am ieşit azi afară
lumina m-a orbit cu durere
ca şi cum mi-ar fi intrat
nisip în ochi

am înotat fără să văd
prin valuri de zăpadă
ghidat de fulgi rătăciţi
ce-mi şopteau



Paulo Flores - Ze Inacio
Asculta mai multe audio Muzica

joi, 28 ianuarie 2010

Răceală

îmi ies aburi albăstrui pe gură
asta o fi însemnând că trăiesc
aproape de moarte, aproape de abis
căci frigul precede sfârşitul

frigul e apropiat de întuneric
de umbre şi de orele mele de tortură
când îţi verşi neîncetat
blestemele asupra mea

uit peste zi că trebuie să ne întâlnim
şi zâmbetul îmi trădeză libertatea
de care mă bucur
atunci când nu eşti lângă mine


patrick fiori depuis toi
Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 27 ianuarie 2010

Scena


te duci prea repede
viaţa ta e prea scurtă
nimic nu te salvează
pentru a mai sta pe scenă
câţiva zeci de ani

oamenii se roagă
ca cei pe care îi iubesc
să mai trăiască puţin măcar
pentru a le spune cât le lipsesc

ce egoişti oameni
ar vrea să trezească mortii
doar pentru a se simţi ei
mai bine
pentru a nu mai suferi



Marion Raven - Here I am
Asculta mai multe audio Muzica