liniştea profundă e atât de obositoare
încât uit adesea de mine în gară
fără sunete lumea e mult mai mică
iar gara compensează uneori această măsură
prin potenţialul destinaţiilor îndepărtate
cineva dă din cap în ritmul unei melodii
ochii i se limpezesc şi faţa i se luminează
nu vede însă chipul meu dezamăgit
de faptul că fiinţa mea nu poate vibra
la fundalul sonor al vieţii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu