O frunză ruginie s-abate pe cărare,
Purtat-ușor de vântul de răpciune,
Ca o mieluță jertfită pe altare
De o natură grăbită să adune,
Să plece la culcare.
Răcoarea dimineții alungă cântul vesel
De ciocârlii, canari, privighetoare
Și-ascunde în tăcere a codrilor minune,
Acoperind cu ceață potecile murdare
De pașii celor fără nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu